Skip to content

Ghidul aferent Investiției I2 -Dezvoltarea cloud-ului și migrarea în cloud a fost publicat în consultare publică

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), în calitate de coordonator de reformă și investiție, prin agenția de implementare Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) – Organismul Intermediar de Promovare a Societății Informaționale (OIPSI), a publicat în consultare publică Ghidul aferent Investiției I2 – Dezvoltarea cloudului și migrarea în cloud.

Ghidul a fost elaborat pentru prezentarea condițiilor de obținere a fondurilor europene din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), inclusiv modalitatea de evaluare şi selecție a proiectelor şi informații generale privind implementarea acestora.

Obiectivul general al apelului de proiecte este modernizarea tehnologiilor utilizate în instituțiile publice astfel încât acestea să fie dezvoltate pentru cloud (cloud ready), dezvoltând, în același timp, noi aplicații native pentru migrația în cloud.

Obiectivele specifice ale apelului de proiecte sunt:

  1. identificarea instituțiilor care dețin aplicații/sisteme informatice ce deservesc servicii digitale guvernamentale si prioritizarea acestora;
  2. minim 30 de aplicații de servicii digitale guvernamentale dezvoltate pentru cloud (cloud ready) vor migra către soluții de tip platformă ca serviciu (PaaS) sau infrastructură ca serviciu (IaaS).

 

Tipul apelului de proiecte este necompetitiv, cu termen limită de depunere.

ADR este beneficiarul investiției și, în această calitate, va asigura, pe baza unor acorduri de parteneriat, pregătirea și migrarea în cloudul guvernamental a  minim 30 de aplicații/sisteme informatice ce deservesc servicii digitale guvernamentale.

Bugetul total estimat este de 187.500.000 euro, finanțare asigurată prin PNRR.

 

Migrarea în cloud-ul guvernamental a aplicațiilor nu este doar operațiune tehnică, ci și un pas către o administrație publică digitală și prietenoasă cu cetățenii. Astfel, modernizarea marilor sisteme publice va avea ca efecte directe îmbunătățirea calității vieții cetățenilor și transparentizarea tuturor proceselor dintre aceștia și administrația publică. În tot acest context, investițiile în infrastructură și oferirea de servicii digitale integrate sunt pași normali pentru implementarea tehnologiilor de ultimă generație în administrația publică de la nivel central. Altfel spus, pentru transformarea digitală a statului român”, a afirmat Sebastian-Ioan Burduja, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Investiția I1 și Investiția I2 – cloudul guvernamental și migrarea în cloud – sunt două proiecte care trebuie desfășurate sincronizat, în cadență, deoarece ele sunt complementare. Pe măsură ce Investiția I1 – implementarea cloudului guvernamental avansează și la finalul anului vom avea un prim centru de date operațional, în paralel trebuie gândită și pusă în aplicare migrarea sistemelor informatice ale instituțiilor publice în cloud. Proiectele prevăzute în PNRR sunt esențiale pentru transformarea digitală a României și ADR și-a asumat misiunea de a implementa tehnologiile de ultimă generație în administrația publică de la nivel central”, a afirmat Dragoș-Cristian Vlad, președintele ADR.

 

Ghidul a fost publicat în data de 19 ianuarie 2023, pe site-urile MCID –https://www.mcid.gov.ro/programe-europene/c7/ și OIPSI – https://oipsi.gov.ro/11034-2/.

Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare pot fi transmise până la data de 6 februarie 2023, la adresa de e-mail pnrr@research.gov.ro.

Principalul obiectiv al Pilonului II din PNRR este realizarea transformării digitale a României, prin implementarea unei infrastructuri digitale coerente și integrate la nivelul administrației publice din România, care să ofere posibilitatea accesării de servicii digitale de înaltă calitate atât cetățenilor, cât și companiilor, prin creșterea numărului de localități aflate în zone albe conectate la internet de mare viteză și, în același timp, prin sporirea competențelor digitale ale cetățenilor.

Din aceeași categorie...

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a avut o întrevedere cu Excelența Sa, domnul Giles Matthew Portman, ambasadorul Regatului Unit în România

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a avut o întrevedere cu Excelența Sa, domnul Giles Matthew Portman, ambasadorul Regatului Unit în România

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a avut astăzi o întrevedere cu Excelența Sa, domnul Giles Matthew Portman, ambasadorul…
Peste 345.000 de caziere judiciare au fost eliberate online, cu zero costuri, la un an de la interconectarea Ghișeul.ro cu Hub-ul de servicii al MAI

Peste 345.000 de caziere judiciare au fost eliberate online, cu zero costuri, la un an de la interconectarea Ghișeul.ro cu Hub-ul de servicii al MAI

La un an de la operaționalizarea eliberării online a cazierului judiciar, peste 345.000 de români și-au descărcat gratuit acest document,…
MCID a publicat în transparență decizională versiunea actualizată a Strategiei Naționale în domeniul Inteligenței Artificiale 2024-2027

MCID a publicat în transparență decizională versiunea actualizată a Strategiei Naționale în domeniul Inteligenței Artificiale 2024-2027

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat în transparență decizională versiunea actualizată a Strategiei Naționale în domeniul Inteligenței Artificiale…
Sari la conținut