Skip to content

Smart Diaspora 2023, punte între cercetătorii români din toată lumea

Astăzi, la Palatul Victoria, a avut loc o dezbatere în perspectiva organizării Conferinței Smart Diaspora – în învățământ superior, știință, inovare și antreprenoriat care va avea loc în luna aprilie 2023, la Timișoara.

În prezența prim-ministrului Nicolae Ciucă și a miniștrilor Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja și Educației, Ligia Deca, s-a discutat despre inițiativa de a crea un spațiu al dialogului și al colaborării între cercetătorii români, indiferent de locul unde trăiesc și lucrează.

Ediția din 2023 va fi organizată de Alianța Timișoara Universitară, UEFISCDI cu participarea Academiei Române, beneficiază de Înaltul Patronaj al Președintelui României și egida Guvernului României și va continua seria întâlnirilor comunității științifice românești din țară și străinătate, începută în anul 2008.

“Vreau să felicit inițiatorii acestui important demers, nu doar pentru că repornește o tradiție, ci dă un semnal puternic către românii străluciți din întreaga lume: haideți acasă sau măcar spre casă. În 2009 lansam Liga Studenților Români din Străinătate, am fost primul Președinte și co-fondator. Când ne-a venit această idee, toată lumea ne-a zis . După 2 ani, ajunsesem deja la o rețea de 15.000 de membri, români din întreaga lume, studenți și absolvenți de top, în peste 50 de țări. Și n-am să uit că la prima ediție a Galei studenților români din străinătate urca pe scenă Corina Tarniță, un cercetător român strălucit, care a povestit că primul ei mentor de la Universitatea Harvard, când a cunoscut-o, i-a spus . Asta era experiența profesorului de la Harvard cu românii și cred că se aplică în foarte multe cazuri. Sunt convins că acest eveniment va confirma că diaspora științifică românească vrea și poate să contribuie la dezvoltarea țării”, a menționat Sebastian Burduja, în cadrul evenimentului.

La sesiunile în plen și la workshop-urile exploratorii de laConferința Smart Diaspora 2023, participanții vor avea oportunitatea de a dezbate teme de interes care vizează știința la frontiera cunoașterii, provocarea digitalului, sustenabilitatea, securitatea și reziliența pentru cetățeni și comunități, știința cu toți și pentru toți în societate, antreprenoriat, universitățile europene prin ochii smart diaspora și sectorul neguvernamental – provocări de cercetare.

Din aceeași categorie...

Ministrul Bogdan Ivan: Pregătim 2000 de companii românești pentru tranziția digitală

Ministrul Bogdan Ivan: Pregătim 2000 de companii românești pentru tranziția digitală

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță semnarea luni, 15 iulie, a contractului pentru dezvoltarea platformei de e-learning aferentă…
Ministrul Bogdan Ivan: de astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online de pe www.ghișeul.ro

Ministrul Bogdan Ivan: de astăzi, rovinieta poate fi cumpărată online de pe www.ghișeul.ro

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță adăugarea tuturor opțiunilor de cumpărare ale rovinietei în platforma oficială de plăți…
MCID a organizat conferința de prezentare a programului Nucleu

MCID a organizat conferința de prezentare a programului Nucleu

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID), în parteneriat cu Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”…
Sari la conținut