Skip to content

România și Republica Moldova – cooperare la nivel înalt privind serviciile publice digitale

Sebastian Burduja, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, a făcut parte din delegația condusă de Nicolae-Ionel Ciucă, prim-ministrul Guvernului României, în Republica Moldova, alături de Angel Tîlvâr, ministrul Apărării Naționale, Virgil Popescu, ministrul Energiei, și Mircea Abrudean, șeful Cancelariei prim-ministrului.

În ceea ce privește proiectele comune privind transformarea digitală, spațiul digital comun, la care s-a lucrat în comisia mixtă, acestea au fost astăzi susținute la cel mai înalt nivel.

Există sprijin deplin și ne bucurăm că avem posibilitatea să adoptăm și să adaptăm soluțiile deja implementate cu succes în Republica Moldova privind serviciile publice digitale, iar împreună să putem oferi și altor state, expertiza și soluțiile în privința transformării digitale”, a declarat ministrul Sebastian Burduja.

Delegația oficială a fost primită astăzi de președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean și președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

Avem o agendă bilaterală densă, proiecte pentru un trai mai bun al cetățenilor noștri şi pentru relații mai strânse între cele două maluri ale Prutului. Este motivul pentru care sunt însoțit, astăzi, în această vizită, de mai mulți membri ai Guvernului României. Am urmărit astfel să avem un dialog cât mai aplicat şi pragmatic pe subiecte de interes central, inclusiv în plan sectorial.

Am discutat cu privire la demersurile noastre, printre altele, pentru renovarea, dar şi construcția de noi poduri peste râul Prut, pentru deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, pentru implementarea proiectului legat de controlul coordonat la graniță, pentru formarea de personal în diverse sectoare şi structuri ale Republicii Moldova şi pentru dezvoltarea infrastructurii energetice dintre cele două state”, a declarat prim-ministrul României în cadrul conferinței de presă comună alături de omologul său din Republica Moldova.

La finalul întâlnirii, prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a subliniat angajamentul total al României în susținerea Republicii Moldova, atât pe parcursul său european, cât și pentru consolidarea situației economice și menținerea stabilității și a securității în fața provocărilor la care este supusă.

Din aceeași categorie...

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a avut o întrevedere cu Excelența Sa, domnul Giles Matthew Portman, ambasadorul Regatului Unit în România

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării a avut o întrevedere cu Excelența Sa, domnul Giles Matthew Portman, ambasadorul Regatului Unit în România

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, a avut astăzi o întrevedere cu Excelența Sa, domnul Giles Matthew Portman, ambasadorul…
Peste 345.000 de caziere judiciare au fost eliberate online, cu zero costuri, la un an de la interconectarea Ghișeul.ro cu Hub-ul de servicii al MAI

Peste 345.000 de caziere judiciare au fost eliberate online, cu zero costuri, la un an de la interconectarea Ghișeul.ro cu Hub-ul de servicii al MAI

La un an de la operaționalizarea eliberării online a cazierului judiciar, peste 345.000 de români și-au descărcat gratuit acest document,…
MCID a publicat în transparență decizională versiunea actualizată a Strategiei Naționale în domeniul Inteligenței Artificiale 2024-2027

MCID a publicat în transparență decizională versiunea actualizată a Strategiei Naționale în domeniul Inteligenței Artificiale 2024-2027

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat în transparență decizională versiunea actualizată a Strategiei Naționale în domeniul Inteligenței Artificiale…
Sari la conținut