Skip to content

Peste 345.000 de caziere judiciare au fost eliberate online, cu zero costuri, la un an de la interconectarea Ghișeul.ro cu Hub-ul de servicii al MAI

La un an de la operaționalizarea eliberării online a cazierului judiciar, peste 345.000 de români și-au descărcat gratuit acest document, ca urmare a interconectării platformei oficiale de plăți online a statului român Ghișeul.ro cu Hub-ul de servicii al Ministerului Afacerilor Interne.

Bogdan Ivan, ministrul Digitalizării: „345.000 de caziere eliberare gratuit, online, înseamnă tot atâtea ore economisite pentru români. La fel ca în cazul Ghișeul.ro, vedem o cerere tot mai mare pentru serviciile publice digitale: doar în luna ianuarie au fost înregistrate 50.000 de descărcări online ale cazierului. Prin interconectarea sistemelor informatice ale administrației, creștem numărul serviciilor publice digitale și aducem statul la un click distanță – de oriunde, oricând”.

Certificatele de cazier judiciar eliberate în formă electronică sunt semnate cu semnătură electronică calificată și sunt asimilate înscrisurilor autentice.

În prima lună a anului 2024, Ghișeul.ro a procesat peste 740.000 de tranzacții, cu o valoare totală de 280 de milioane lei. Numărul tranzacțiilor este cu aproape 15% mai mare decât cele înregistrate în luna ianuarie a anului 2023.

Tot în ianuarie 2024, peste 86.000 de români și-au făcut cont în Ghișeul.ro, iar platforma a fost interconectată cu 25 de noi instituții din administrația centrală și locală.

Până la 31 martie 2024, utilizatorii Ghișeul.ro beneficiază de o reducere de până la 10% la plata integrală a taxelor și impozitelor locale pentru anul 2024.

Din aceeași categorie...

Premierul Marcel Ciolacu: Digitalizarea înseamnă o reformă autentică pentru administrație. Construim un sector public modern, sigur și eficient

Premierul Marcel Ciolacu: Digitalizarea înseamnă o reformă autentică pentru administrație. Construim un sector public modern, sigur și eficient

Premierul României, Marcel Ciolacu, a prezidat astăzi, 11 septembrie, la Palatul Victoria, ceremonia de semnare a  contractului de implementare pentru…
Ministrul Bogdan Ivan: pe 19 septembrie, la ora 11:00, lansăm DigiLocal,  primul program integrat de digitalizare a administrațiilor publice locale

Ministrul Bogdan Ivan: pe 19 septembrie, la ora 11:00, lansăm DigiLocal, primul program integrat de digitalizare a administrațiilor publice locale

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, anunță lansarea, pe 19 septembrie, a Programului Național pentru Transformarea Digitală a Autorităților…
Programul național pentru transformarea digitală a autorităților publice locale #DigiLocal

Programul național pentru transformarea digitală a autorităților publice locale #DigiLocal

Ministrul Bogdan Ivan anunță lansarea Programului național pentru transformarea digitală a autorităților publice locale #DigiLocal, primul program integrat de digitalizare…
Sari la conținut