Skip to content

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării organizează concurs pentru două funcții contractuale de execuție în cadrul UIRPSF

Având în vedere prevederile HG nr. 1.336/28.10.2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice și ale OUG nr. 80/2022 privind reglementarea unor măsuri în domeniul ocupării posturilor în sectorul bugetar, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării organizează:

Concurs de recrutare pentru două (2) funcții contractuale de execuție, consilier IA studii superioare în domeniul juridic, legislație specifică domeniului CDI, Componenta 9, Reformele R2, R3, R4 și R5 și Investițiile I5, I6, I7, I8, I9 și I10, normă întreagă (8 ore/zi), perioadă determinată 2023-2026, Unitatea de Implementare a Reformelor PSF.

 

Condiții generale ale candidatului pentru posturile scoase la concurs (durata normală a timpului de muncă este de 8 ore/zi, 40 ore/săptămână):

a)   are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European şi este domiciliat în România;

b)   cunoaște limba română, scris şi vorbit;

c)   are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;

d)   are capacitate deplină de exercițiu;

e)   are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;

f)   îndeplinește condițiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;

g)   nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

 

Cerințe specifice pentru posturile scoase la concurs:

a)   studii de specialitate: studii superioare de lungă durată încheiate cu diplomă de licență în domeniul juridic sau echivalentă;

b)   minimum 3 ani vechime în specialitatea studiilor (studii juridice);

c)   limba engleză nivel mediu.

Se consideră avantaj: studii de master, doctorat, experienţă în derularea și/sau monitorizarea de proiecte CDI naţionale sau europene, stagii de lucru în instituţii europene, instituţionale.

Concursul constă în susținerea următoarelor probe și se va desfășura la sediul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării din Str. Mendeleev nr. 21-25, Sector 1, București:

1.   proba scrisă în data de 12.04.2023, ora 11:00, sala 301. Candidații se vor prezenta cu două ore înainte în sala de examen, pentru verificarea documentelor orginale și pentru susținerea probei scrise suplimentare de testare a competențelor lingvistice pentru limba engleză, dacă este cazul;

2.   proba de interviu în data de 21.04.2023, ora 10:00, sala 301. 

 

Publicare anunț MCID

15.03.2023

Perioada de depunere dosare

16.03.2023-04.04.2023, ora 16:30

Selecție dosare și publicare pe site a rezultatelor selecției dosarelor

06.04.2023

Depunere contestații dosare

07.04.2023

Soluționare contestații dosare, publicare pe site a rezultatelor contestațiilor

10.04.2023

Proba scrisă

12.04.2023, ora 11:00

Evaluare lucrări scrise și afișare pe site a rezultatelor probei scrise

18.04.2023

Depunere contestații la proba scrisă

19.04.2023

Soluționare contestații, publicare pe site a rezultatelor contestațiilor

20.04.2023

Proba de interviu

21.04.2023, ora 10:00

Afișare rezultate în urma interviului

25.04.2023

Depunere contestații probă interviu

26.04.2023

Soluționare contestații

27.04.2023

Afișare rezultate finale

28.04.2023

 

Dosarul de concurs

(1) Pentru înscrierea la concurs, candidații vor transmite exclusiv prin e-mail, la adresa: secretariat.psf@research.gov.ro, în perioada 16.03.2023-04.04.2023, ora 16:30, următoarele documente:

a)    formularul de înscriere la concurs adresat conducătorului autorităţii sau instituţiei publice organizatoare;

b)    copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;

c)    copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice – certificat de competențe lingvistice pentru limba engleză cel puțin nivel B2, dacă este cazul;

d)    copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau, după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi/sau în specialitatea studiilor;

e)    cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;

f)     adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;

g)    curriculum vitae.

(2) Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

(3) În cazul candidaților declarați admiși la selecţia dosarelor, aceștia se vor prezenta la sediul ministerului, în data susținerii probei scrise, cu două ore înainte, cu toate documentele în original, în vederea verificării conformității acestora. Candidații care nu pot prezenta toate documentele din dosarul de concurs în original, nu pot participa la proba scrisă, așa cum este programată prin calendarul de concurs.

(4) Dosarul de concurs se va numerota și va fi însoțit de formularul de înscriere la concurs.


Modelul formularului de înscriere


Dispoziţii generale privind desfăşurarea concursului

Concursul pentru ocuparea unui post vacant constă, de regulă, în 3 etape succesive, după cum urmează:

a)   selecţia dosarelor de înscriere;

b)  proba scrisă, inclusiv probă scrisă suplimentară de testare a competențelor pentru limba engleză, în cazul în care candidatul nu prezintă un certificat de competențe lingvistice pentru limba engleză cel puțin nivel B2;

c)   proba de interviu.

Se pot prezenta la interviu numai candidaţii declaraţi admişi la etapele precedente a) și b).

Selecția dosarelor se face pe baza verificării îndeplinirii condițiilor de participare la concurs, prin raportare la documentele de înscriere la concurs depuse.

Rezultatele selectării dosarelor de concurs se afișează cu mențiunea ”Admis” sau ”Respins” la sediul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și pe site-ul www.research.gov.ro. În cazul dosarelor de concurs respinse, se va menționa motivul respingerii dosarului.

Înainte de susținerea probei scrise, se va desfășura o probă suplimentară de testare a competențelor lingvistice, în cazul în care candidații nu au prezentat un certificat de competențe lingvistice pentru limba engleză cel puțin nivel B2. Această probă scrisă este eliminatorie și constă în acordarea calificativului ”Admis” sau ”Respins”. Candidații care nu obțin calificativul ”Admis” la proba scrisă de testare a competențelor pentru limba engleză nu pot participa la proba scrisă.

Proba scrisă se susține doar de către candidații care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: au fost declarați ”Admiși” la selecția dosarelor, au prezentat toate documentele în original și au fost declarați ”Admiși” la probă suplimentară de testare a competențelor pentru limba engleză.

În cadrul interviului se testează abilitățile, aptitudinile și motivația candidatului.


Criteriile de evaluare ale interviului sunt:

a)   cunoștințe teoretice și/sau abilități practice impuse de funcție;

b)  capacitatea de analiză și sinteză;

c)   motivația candidatului;

d)  comportamentul în situații de criză;

e)  inițiativă și creativitate.

Comunicarea rezultatelor la proba scrisă și la proba de interviu ale concursului se face prin specificarea punctajului final al fiecărui candidat şi a menţiunii ”Admis” sau ”Respins”, prin afişare la sediul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și pe site-ul www.research.gov.ro.

Se consideră ”Admis” candidatul care a obţinut cel mai mare punctaj dintre candidaţii care au concurat, cu condiţia să fi obţinut punctajul minim necesar de 50 de puncte.


Soluționarea contestațiilor

După afișarea rezultatelor obținute la selecția dosarelor, respectiv proba scrisă și proba de interviu, candidații nemulțumiți pot face contestație, în termen de cel mult 24 de ore de la data afișării rezultatului selecției dosarelor, respectiv a publicării rezultatului probei scrise și/sau a interviului, prin transmiterea acestora la adresa de e-mail secretariat.psf@research.gov.ro, sub sancțiunea decăderii din acest drept.

Informații suplimentare se pot obține la sediul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării din Str. D.I.Mendeleev nr. 21-25, Sector 1, București și/sau pe pagina web a instituţiei www.research.gov.ro.

 

Coordonate de contact pentru primirea dosarelor de concurs:

Numele şi prenumele

Funcţie

Adresă e_mail

Ana-Maria BUZU

Consilier IA

secretariat.psf@research.gov.ro

 

 

Bibliografia

1)  Constituţia României, republicată;

2)  HG nr. 371/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, cu modificările și completările ulterioare;

3)  Noțiuni generale despre PSF: https://ec.europa.eu/research-and-innovation/en/statistics/policy-support-facility;

4)  OG nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică, cu modificările şi completările ulterioare;

5)  Legea nr. 319/2003 privind Statutul personalului de cercetare-dezvoltare, cu modificările și completările ulterioare;

6)  Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare, cu modificările și completările ulterioare;

7)  Legea nr. 25 din 10 ianuarie 2023 privind integrarea voluntară a organizațiilor de cercetare, dezvoltare și inovare din România în Spațiul European de Cercetare, precum și pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică;

8)  PNRR, Componenta 9: Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare – Reformele R2, R3, R4 și R5 și Investițiile I5, I6, I7, I8, I9 și I10: https://mfe.gov.ro/pnrr/;

9)  Codul de conduită pentru recrutarea cercetătorilor și Carta europeană a cercetătorilor, Recomandarea Comisiei din 11 martie 2005 privind Carta europeană a cercetătorilor și Codul de conduită pentru recrutarea cercetătorilor: https://euraxess.ec.europa.eu/sites/default/files/am509774cee_en_e4.pdf;

10)  OUG nr. 124 din 13 decembrie 2021 privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 155 din 3 septembrie 2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă;

11)  OUG nr. 155 din 3 septembrie 2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă.

 

Tematica

1.    Drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale;

2.    Atribuţiile Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării în domeniul cercetare-dezvoltare şi inovare;

3.    Noțiuni generale despre PSF: definiție; tipuri de PSF; principii generale de metodologie; PSF România obiective; beneficiile participării României la PSF;

4.    Sistemul național de cercetare-dezvoltare. Cadrul general de reglementare și organizare a activității de cercetare-dezvoltare;

5.    Statutul personalului de cercetare-dezvoltare. Drepturile şi obligaţiile specifice, precum şi modalităţile de angajare; criterii de promovare în cariera de cercetător;

6.    Principii generale privind cariera cercetătorilor derivate din Codul de conduită pentru recrutarea cercetătorilor și Carta europeană a cercetătorilor. Stimularea performanțelor în procesele de generare, transfer, partajare și diseminare a cunoștințelor și a dezvoltării tehnologice, precum și în dezvoltarea carierei cercetătorilor la nivel European;

7.    Integrarea organizațiilor de cercetare;

8.    PNRR, Componenta 9: Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare – Reformele R2, R3, R4 și R5;

9.    Cadrul instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență.

 

Prezentul anunț este postat pe site-ul oficial al Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, începând cu data de 15.03.2023.

Din aceeași categorie...

ANULARE CONCURS ORGANIZAT ÎN VEDEREA ÎNCADRĂRII PE PERIOADĂ DETERMINATĂ

ANULARE CONCURS ORGANIZAT ÎN VEDEREA ÎNCADRĂRII PE PERIOADĂ DETERMINATĂ

Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării anunță anularea concursului cu proba scrisă în data de 11.10.2023 și proba de interviu în…
SUSPENDARE CONCURS ORGANIZAT ÎN VEDEREA ÎNCADRĂRII PE PERIOADĂ DETERMINATĂ

SUSPENDARE CONCURS ORGANIZAT ÎN VEDEREA ÎNCADRĂRII PE PERIOADĂ DETERMINATĂ

Ministerul Cercetării Inovării și Digitalizării anunță suspendarea concursului organizat în data de 11.10.2023 pentru ocuparea a 3 posturi funcții contractuale…
Sari la conținut