Skip to content

Conferinţa Internaţională Tehnologii inovative pentru îmbinarea materialelor avansate

Conferinţa Internaţională Tehnologii inovative pentru îmbinarea materialelor avansate,  organizată de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Sudură şi Încercări de Materiale – ISIM Timișoara, s-a desfășurat la Biblioteca Universității Politehnica Timișoara și a prezentat, ca de fiecare dată, un interes deosebit atât pentru autori cât şi pentru participanţi. Programul ştiinţific al conferinței a cuprins 54 de lucrări, 51 dintre acestea urmând a fi publicate în volum, în baza evaluării de către membrii comitetului ştiinţific. Lucrările din program au cuprins rezultate ale activităţii de cercetare – dezvoltare în cadrul institutelor şi universităţilor de profil din România, precum şi din străinătate.

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Sudură și Încercări de Materiale – ISIM Timişoara, Institutul Național pentru Fizica Laserilor, Plasmei și Radiației, Institutul National de Cercetare – Dezvoltare Pentru Geologie și Geoecologie Marină, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Construcții, Urbanism și Dezvoltare Teritorială Durabilă, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Electrochimie și Materie Condensată, alături de universități de prestigiu din țara noastră și-au prezentat lucrările.

Lucrările prezentate în cadrul conferinței se publică în jurnale ale Trans Tech Publications Ltd. Elveţia, precum Key Engineering Materials (KEM) / Solid State Phenomena (SSP) + Advanced Materials Research (AMR) / Nano Hybrids and Composites (NHC), cu posibilitatea indexării ISI, SCOPUS, Ei Compendex, REAXYS, acestea fiind accesibile online prin intermediul platformei www.scientific.net. Dintre cele 54 de lucrări propuse, în urma procesului de evaluare, comitetul științific al conferinței, a selectat 51 de lucrări pentru a fi publicate în volumul acesteia.

De asemenea, în programul Conferinței Internaționale TIMA 22 au fost incluse mese rotunde unde s-au prezentat proiectele ISIM Timișoara și cele ale unor participanți la eveniment, dar și o expoziție cu roll-up-uri privind realizările acestui institut, în domeniul sudării și procedeelor conexe. Nu în ultimul rând, a fost prezentată și activitatea celor doi sponsori ai conferinței, firme renumite în domeniul sudării și cel al fabricației aditive.  

Din aceeași categorie...

Eveniment dedicat implementării Programului-cadru Orizont Europa, 13 decembrie 2023, București

Eveniment dedicat implementării Programului-cadru Orizont Europa, 13 decembrie 2023, București

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării în parteneriat cu Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București (UNSTPB), Universitatea de Medicină…
Mission Ocean Infoday, 16.06.2023

Mission Ocean Infoday, 16.06.2023

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Universitatea din București au deosebita plăcere de a vă invita să participați la Mission…
Sari la conținut