Skip to content

În ceea ce privește acuzațiile aduse de Federația Sindicală Hermes privind organizarea concursurilor de director general pentru 17 institute de cercetare-dezvoltare facem următoarele precizări:


– Organizarea acestor concursuri era imperios necesară din cauza faptului că mandatele celor 17 directori au expirat. Situația numirilor temporare nu mai putea continua. Conform legii, concursurile au fost organizate în vederea nominalizării unui director general pentru un mandat de patru ani, care poate fi reînnoit. Mandatele în vigoare sunt menținute conform legislației, până la expirarea termenului;

– Calendarul final al concursurilor a fost făcut public în data de 15 martie 2023, acum trei luni de zile, și publicat pe site-ul ministerului, pe site-urile institutelor și în presă. Conform acestui calendar, termenul de finalizare a concursurilor este 16 iunie 2023. Condițiile de participare au fost prevăzute la acea dată, au fost clare și transparente;

– Procedura s-a desfășurat conform HG nr. 576/2016 și a fost de asemenea pe deplin transparentă. Comisia de concurs a aplicat legislația în vigoare, HG 576/2016 și Codul COR 2023 și a considerat valid atestatele de management în domeniu. Facem precizarea că o Lege a statutului personalului din cercetare este jalon PNRR și are ca termen decembrie 2023. Cu acest prilej se va actualiza și formularea „atestat de management în cercetare – dezvoltare”, având în vedere că asemenea diplome nu se mai eliberează sub această denumire de ani de zile, denumire care nu se află nici în Codul COR (care include, însă, atestatele de management în inovare);

– Toți candidații pentru funcția de director, care au promovat concursul, îndeplinesc toate criteriile de eligibilitate prevăzute de lege. Interviurile acordate cu ocazia concursurilor sunt înregistrate și pot fi puse la dispoziție, cu respectarea normelor GDPR;

– Calitatea de membru al unui partid politic nu a fost criteriu de admitere sau respingere la concurs, dat fiind faptul că directorul general al unui INCD nu este personal contractual de conducere căruia să-i fie incompatibilă calitatea de membru al unui partid politic pe durata mandatului. În acest sens, prevederile Legi nr. 319/2003 privind statutul cercetătorului nu prevăd nicio incompatibilitate între funcția de director și cea de membru al unui partid politic. Nu cunoaștem calitatea de membru de partid al niciunui candidat admis;

– Sebastian Burduja, ministrul interimar al cercetării, inovării și digitalizării: „Toate acuzațiile sunt false, fără niciun temei real. Concursurile au fost exemplu de transparență și corectitudine, așa cum am procedat pe tot parcursul mandatului meu. Astfel de minciuni grave nu pot rămâne fără consecințe, fiind vorba despre reputația MCID și a întregii echipe tehnice care a derulat procedurile de concurs, credibilitatea institutelor naționale de cercetare-dezvoltare și de imaginea sistemului românesc de cercetare în ansamblul său. Voi sesiza parchetul pentru săvârșirea infracțiunii de inducere în eroare a organelor judiciare de către cei care au formulat asemenea acuzații”.



Din aceeași categorie...

MCID a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 - C7 PNRR: 94 de milioane de euro pentru internet de mare viteză în aproape 1000 de localități izolate

MCID a publicat Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 - C7 PNRR: 94 de milioane de euro pentru internet de mare viteză în aproape 1000 de localități izolate

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a publicat vineri, 26 aprilie, Ghidul solicitantului pentru Investiția 11 din Componenta 7 –…
Licitație de 80 milioane euro pentru componenta de cloud dedicat a cloudului guvernamental

Licitație de 80 milioane euro pentru componenta de cloud dedicat a cloudului guvernamental

Licitația pentru componenta de cloud dedicat din cloudul guvernamental a fost deschisă ieri în  Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP)…
Creșterea anuală cu doar 5% a plăților digitale generează în 5 ani majorarea PIB-ului României cu 7 miliarde lei

Creșterea anuală cu doar 5% a plăților digitale generează în 5 ani majorarea PIB-ului României cu 7 miliarde lei

Miercuri, 27 martie, la Palatul Victoria, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în parteneriat cu Cancelaria Prim-ministrului, a organizat o masă…
Sari la conținut