Skip to content

Securitatea cibernetică, tehnologiile cuantice, inteligența artificială și sistemele autonome sunt noile domenii strategice naționale incluse în PNCDI IV

În ședința de vineri, 8 decembrie, Guvernul României a adoptat o hotărâre prin care este completat Planul Național Cercetare Dezvoltare și Inovare IV (PNCDI IV), prin asigurarea finanțării unor programe de cercetare prioritare, corelate cu Agenda Strategică de Cercetare a României și care să răspundă principalelor provocări din societate.

Astfel, au fost definite noi domenii strategice naționale de importanță deosebită în contextul geopolitic actual, precum securitate cibernetică, tehnologii cuantice, inteligență artificială, sisteme autonome.

Am instrodus noi instrumente în PNCDI IV pentru a consolida fundamentul inovării de succes: transferul tehnologic al rezultatelor cercetării în economie și societate. În egală măsură, încurajăm parteneriatele între institute de cercetare, universitați şi mediul privat românesc, dar și parteneriatele internaţionale prin care entităţile de cercetare româneşti pot accesa fonduri”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.

Prin programele Tehnologii cuantice, Inteligență artificială și Sisteme autonome se vor crea soluții inovatoare, cu aplicabilitate în diverse sectoare ale economiei și societății, prin construirea și consolidarea unor sisteme integrate pentru cercetare-dezvoltare și inovare în aceste domenii. Obiectivele acestor programe sunt:

  • întărirea capacității de răspuns a României la provocările în materie de securitate cibernetică din perspectiva CDI;
  • construirea unui sistem integrat pentru CDI în domeniul tehnologiilor cuantice;
  • susținerea CDI de vârf în domeniul inteligenței artificiale;
  • crearea de tehnologii și soluții autonome, transpuse în inovații cu impact semnificativ în diverse domenii, cum ar fi transportul, industria, securitatea națională, sănătatea sau tehnologia spațială.

Totodată, prin introducerea Proiectelor de stimulare a integrării voluntare a organizațiilor de cercetare se urmărește reducerea fragmentării sistemului public de cercetare, prin încurajarea colaborării între principalii actori din sistemul de cercetare românesc – universități, institute ale Academiei Române, institute naționale de cercetare dezvoltare și alte organizații de cercetare) și acordarea unei finanțări competitive organizațiilor de cercetare în raport cu performanțele academice obținute.

Mai mult, instrumentul de finanțare CDI în medicină personalizată va răspunde provocărilor societale din domeniul sănătate atât prin prevenție, detecție precoce, tratament pentru menținerea calității vieții, cât și prin creșterea calității serviciilor medicale, prin medicina personalizată și dezvoltarea sistemului medical centrat pe pacient.

Informații de context

Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2022-2027 (PNCDI IV), elaborat și administrat de Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, este principalul instrument de implementare a Strategiei Naționale de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă 2022-2027 (SNCISI). PNCDI IV este un program multianual care asigură transparent și predictibil finanțarea sistemului național de CDI, în scopul modernizării, consolidării excelenței și creșterii relevanței acestuia pentru economie și societate.

Din aceeași categorie...

Precizări de presă – Mecanismul de raportare #nofake al MCID

Precizări de presă – Mecanismul de raportare #nofake al MCID

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (MCID) a lansat în luna mai mecanismul de raportare #nofake, pentru a facilita transmiterea, analiza…
România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor digitale

România a primit avizul formal al OCDE în domeniul politicilor digitale

În cadrul procesului de aderare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), Comitetul de Politici Digitale din…
Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului au semnat protocolul pentru primul program de dezvoltare a dronelor 100% românești

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării și Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului au semnat protocolul pentru primul program de dezvoltare a dronelor 100% românești

Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan-Gruia Ivan și Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan-Radu Oprea au semnat marți, 05 noiembrie…
Sari la conținut