Skip to content

InfoDay privind participarea la programele Agenției Spațiale Europene (ESA)

Agenția Spațială Română (ROSA), cu sprijinul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării, organizează joi, 28 iulie 2022, de la ora 16:00, un InfoDay privind modul în care entitățile din România pot participa la programele Agenției Spațiale Europene (ESA).

Întâlnirea va avea loc la Institutul Național de Statistică –  INS, sala Amfiteatru-Parter, Bulevardul Libertății 16, București.

La eveniment vor participa Sebastian Burduja, ministrul cercetării, inovării și digitalizării și Marius-Ioan Piso, directorul executiv al ROSA.

Datorită statutului României de Stat Membru al ESA, organizațiile din România pot participa la licitațiile organizate de ESA după un set strict de reguli proprii ESA și valabile pentru toate statele membre. Pentru a veni în sprijinul organizațiilor din România care doresc să participe la astfel de licitații, ROSA organizează o nouă ediție InfoDay, pentru diseminarea de informații legate de procesul de licitație al ESA și de programele Agenției Spațiale Europene la care România contribuie.

Evenimentul se adresează atât reprezentanților organizațiilor din România — industrie, IMM-uri, institute de cercetare, universități — care sunt interesate să desfășoare activități în programele ESA cât și reprezentanților mass-media și publicului larg interesat.

La finalul întâlnirii, organizatorii vor răspunde întrebărilor presei.

Din aceeași categorie...

Integritatea ca standard. Codul național de etică și bună conduită în cercetare, dezvoltare și inovare

Integritatea ca standard. Codul național de etică și bună conduită în cercetare, dezvoltare și inovare

Ministerul Educației și Cercetării, prin Autoritatea Națională pentru Cercetare – România, anunță lansarea Codului de etică și deontologie profesională al…
Reguli clare pentru puterea europeană în spațiu

Reguli clare pentru puterea europeană în spațiu

Delegația României, condusă de Andrei Alexandru, președintele Autorității Naționale pentru Cercetare, a continuat programul de lucru din cadrul Consiliului Competitivitate…
Sari la conținut